video UPDATE | Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România. Primele declarații făcute de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul

Foto 1/12 Galerie foto(12) Galerie foto (12 fotografii): UPDATE | Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România. Primele declarații făcute de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul
Foto: iAMnews.ro  |  

Ene Valentina   |   Publicat: 11.04.2026 19:20   |  Actualizat: 12.04.2026 10:24

În 2026, Lumina Sfântă a ajuns din nou în România, chiar dacă situația din Orientul Mijlociu rămâne tensionată. Tradiția continuă și în acest an, însă organizarea transportului presupune măsuri speciale, adaptate contextului de securitate din zonă.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

UPDATE, ora 19:15: Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a făcut primele declarații după ce Lumina Sfântă a ajuns în România.

„În acest an, Sfânta Lumină a fost adusă prin osteneala arhimandritului Meiu Pentru noi, nu este sufiecient să primim această lumină și să o păstrăm pentru noi.

Noi înșine trebuie să devenim Lumină și mărturisitori ai Luminii.

Asemenea lui Hristos Care S-a jertfit pentru noi oamenii, taina luminii lui Dumnezeu este păstrată și prezentată de Biserică printr-un simbol smerit și simplu: lumânarea sau candela! O lumină care trăiește în virtutea sacrificiului, care oferă lumină dăruindu-se pe sine.

Lumina este expresia vieții și a cunoașterii. Ea deschide calea către comuniune, către adevăr și libertate. Întunericul ascunde și rătăcește; lumina descoperă, unește și aduce pace. De aceea, ea rămâne semnul lucrării lui Dumnezeu — izvor de bucurie și de viață”, a transmis Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

UPDATE, ora 19:00 - Lumina Sfântă a ajuns pe Aeroportul Otopeni cu un zbor particular. Arhimandritul Ioan Meiu a fost așteptat la Otopeni de o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

Foto 5/12

UPDATE: Lumina Sfântă s-a pogorât azi în Mormântul Sfânt, anunță Patriarhia. În jurul orei 18:00 va ajunge pe Aeroportul Otopeni, de unde va fi împrăștiată către toate colțurile țării.

”Vă informăm că Sfânta Lumină s-a pogorât în Biserica Sfântului Mormânt astăzi la ora 14:13. Așteptăm cu bucurie în seara aceasta, în intervalul orar 18.00-18.30, ca părintele arhimandrit Ioan Meiu, superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte să aducă Sfânta Lumină pentru a fi oferită tuturor delegaților eparhiilor la aeroportul Otopeni”, se arată în ultimele informații oferite de Patriarhia Română.

Știrea inițială:

Potrivit datelor oficiale, flacăra va fi adusă în țară în Sâmbăta Mare, în cursul serii. Aeronava care o transportă va ateriza la Aeroportul Internațional Henri Coandă, unde vor fi prezenți reprezentanți ai eparhiilor din întreaga țară.

După sosire, Lumina Sfântă va fi preluată de delegații Bisericii și distribuită rapid către centrele eparhiale, pentru a ajunge în timp util în toate parohiile.

Cum este împărțită Lumina în toată țara

După momentul de la aeroport, fiecare delegație va transporta flacăra către propria zonă. De acolo, preoții o vor duce în biserici, astfel încât credincioșii să o poată primi în noaptea de Înviere.

În București, Lumina Sfântă va ajunge în aceeași seară la Catedrala Patriarhală Sfinții Împărați Constantin și Elena, unde va fi primită de Patriarhul Daniel. Ulterior, aceasta va fi oferită credincioșilor în cadrul slujbei pascale.

Foto 10/12

Transport în condiții speciale

Anul acesta, drumul Luminii Sfinte de la Ierusalim până în România nu este unul obișnuit. Din cauza conflictelor din regiune, transportul se va face pe un culoar aerian special, stabilit cu acordul autorităților israeliene.

Zborul va pleca de pe aeroportul Ben Gurion, iar organizarea a fost realizată în urma discuțiilor dintre oficialii israelieni și reprezentanții statelor ortodoxe. Măsurile au rolul de a asigura desfășurarea în siguranță a întregii operațiuni.

Acces limitat la ceremonia de la Ierusalim

Restricțiile nu vizează doar transportul, ci și participarea la ceremonia din Biserica Sfântului Mormânt. În acest an, accesul credincioșilor este limitat, iar slujbele se vor desfășura în prezența clerului și a delegațiilor oficiale.

Pelerinii nu vor putea intra în biserică în momentul în care este aprinsă Lumina Sfântă, o măsură justificată de autorități prin motive de securitate.

Tradiția continuă, chiar și cu plan de rezervă

Aducerea Luminii Sfinte în România este o tradiție începută în 2009 și păstrată în fiecare an. Chiar dacă situația actuală impune anumite restricții, organizatorii susțin că obiectivul este ca flacăra să ajungă, ca de fiecare dată, la credincioși.

În cazul în care transportul nu ar putea fi realizat, există și o variantă de rezervă: folosirea Luminii păstrate din anul precedent, la Catedrala Patriarhală.

Astfel, indiferent de context, credincioșii din România vor avea posibilitatea să primească Lumina Sfântă în noaptea de Înviere, păstrând una dintre cele mai importante tradiții ale Paștelui.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de vârf

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 august. ”Safari cu drone” împotriva civililor din Herson. Imaginile care au provocat reacția lui Zelenski

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 august. Ludovic Orban îl acuză pe Nicușor Dan că a adâncit criza politică

Surpriză: CFR Cluj și-a ales noul antrenor! Negocierile sunt aproape finalizate

Cine e românul invitat de Cristiano Ronaldo la nunta cu Georgina: ”Sunt prieteni foarte buni”

Reacție vehementă după ce Neluțu Varga a anunțat că ia în calcul să preia UTA Arad: ”Să cadă din lac în puț. Jale mai mare decât acolo nu este nicăieri!”

Bombă! Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso

”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie

A fost șofer de Uber și însoțitor de zbor după ce a renunțat la sportul profesionist: ”Nu mi-am imaginat în viața mea!”

Cele mai citite

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă
Actualitate  |  07 August 2026, 21:00
1.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2
Actualitate  |  06 August 2026, 21:00
2.
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna